6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMApN: Fragmente de dronă de provenienţă rusă, găsite în proximitatea localităţii Periprava

MApN: Fragmente de dronă de provenienţă rusă, găsite în proximitatea localităţii Periprava

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmite că fragmente de dronă de provenienţă rusă au fost detectate, luni, de către specialişti, în proximitatea localităţii Periprava.

„Echipe din MApN, în cooperare cu specialişti din Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea să fie expertizate, conform procedurilor legale”, arată MApN.

Forţe ale MApN au executat duminică acţiuni de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor efectuate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.

Vor fi executate acţiuni de cercetare şi în proximitatea localităţii Caraorman

Ministerul român arată că în perioada următoare vor fi executate acţiuni de cercetare şi în proximitatea localităţii Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.

Atât aria cercetată în apropiere de Periprava, cât şi posibila zonă de impact din proximitatea localităţii Caraorman se află în zone mlăştinoase, în afara localităţilor, nefiind afectate elemente de infrastructură, precizează MApN.

Citeşte şi: Ce valoare au tichetele pentru creșă în 2024

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS