5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRudele unui adolescent prins la volan au sărit să bată polițiștii

Rudele unui adolescent prins la volan au sărit să bată polițiștii

Un adolescent de 14 ani a fost prins de poliţişti la volanul unui autoturism, miercuri seară, în municipiul Turnu Măgurele. Agenţii au fost atacaţi de rudele minorului.

„La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 19,10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au oprit pentru verificare un autoturism, pe strada Oituz din localitate, constând că acesta era condus de un minor, în vârstă de 14 ani. În acest timp, în locul în care se aflau poliţiştii s-au prezentat mai multe persoane, rude ale minorului, aflate la un eveniment în zonă, care au devenit recalcitrante”, a transmis IPJ Teleorman.

În momentul în care minorul a fost introdus în autospeciala de poliţie, una dintre persoane l-ar fi îmbrâncit pe unul dintre agenţi şi ar fi aruncat cu un obiect dur în maşină, distrugându-i luneta. De asemenea, o altă persoană a proferat injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor.

Poliţiştii l-au identificat pe tatăl adolescentului şi l-au condus la sediul Poliţiei Turnu Măgurele.

„Pentru prevenirea unor evenimente nedorite şi menţinerea liniştii şi ordinii publice, la faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule de poliţie, o echipă din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi echipe ale Jandarmeriei”, se mai menţionează în comunicat.

Citeşte şi: Doi răniți în ciocnirea între două TIR-uri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS