14.5 C
Craiova
miercuri, 18 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFetiță de 6 ani, pipăită de mai mulți colegi în toaleta școlii

Fetiță de 6 ani, pipăită de mai mulți colegi în toaleta școlii

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru agresiune sexuală, după ce o fetiţă de 6 ani ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulţi colegi, în toaleta unei școli din Bucureşti.

”La data de 12 septembrie 2024, în jurul orei 11.30, Poliţia Capitalei – Serviciul Siguranţă Şcolară, în baza colaborării cu unităţile de învăţământ, a fost informată cu privire la o posibilă faptă de agresiune sexuală, constând în aceea că, la data de 11 septembrie a.c., o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla în toaleta unei unităţi de învăţământ, ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulţi elevi, colegi de şcoală

În urma informaţiilor primite, un echipaj din cadrul Secţiei 7 Poliţie s-a deplasat de urgenţă la unitatea de învăţământ, unde au luat legătura cu directorul şcolii şi cu mai multe cadre didactice”, a transmis joi seară Poliţia Capitalei.

Poliția s-a autosesizat, părinții n-au depus plângere

Poliţiştii au demarat verificările la faţa locului, fiind solicitată, totodată, şi prezenţa părinţilor minorei în cauză.

”În cauză, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Precizăm faptul că până la acest moment reprezentanţii legali ai minorei nu au formulat plângere în acest sens.

Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate demersuri în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a mai transmis poliția.

Citeşte şi: O femeie a murit după ce a fost legată și abandonată într-o șură de hoții veniți să-i fure banii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS