Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei.
”Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza sectorul 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie. Având în vedere faptul că în intersecţia în care circula aceasta a efectuat virajul la stânga şi nu a respectat obligaţia de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care circulau din partea dreaptă, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 990 de lei. Ca măsură complementară au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Potrivit unor surse, femeia sancţionată este cântăreaţa Lidia Buble, potrivit News.ro.
Anul trecut, cântăreața a fost condamnată după ce a mituit doi polițiști de la Rutieră.
Citește și: Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon