5.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA început programul Casa Verde Fotovoltaice

A început programul Casa Verde Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu a demarat sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, începând cu data de 27 septembrie, ora 10:00 şi până la data de 8 octombrie 2024.

Înscrierile vor avea dedicată câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni. Primii care s-au putu înscrie au fost locuitorii din regiunea nord-vest.

Fondurile alocate primei etape a programului, pentru locuitorii din Regiunea Nord Vest, s-au epuizat în mai puțin de 3 minute, potrivit AFM, citat de economica.net.

Potrivit informării ministerului de resort, în sesiunea destinată judeţelor Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş au fost înscrise 9.143 de dosare, conform stirileprotv.ro.

„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanţăm şi instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din această dimineaţă.

În acelaşi timp, subvenţia a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult”, a declarat, vineri, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu, într-un comunicat de presă.

Înscrierea se face prin intermediul aplicaţiei informatice

Potrivit AFM, înscrierea se face prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro.

Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform următorului calendar:

► 27 septembrie 2024 – Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş – 274.290.000 lei;

► 30 septembrie 2024 – Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – 280.050.000 lei;

► 1 octombrie 2024 – Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui – 319.380.000 lei;

► 2 octombrie 2024 – Regiunea Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea – 242.730.000 lei;

► 3 octombrie 2024 – Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman – 321.000.000 lei;

► 4 octombrie 2024 – Regiunea Bucureşti Ilfov 114.120.000 lei;

► 7 octombrie 2024 – Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea -199.200.000 lei;

► 8 octombrie 2024 – Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş – 229.110.000 lei.

Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare.

Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie.

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;

e) copia cărţii funciare colective, dacă este cazul.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil.

Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

Aplicaţia informatică nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de către solicitant.

Citeşte şi: Italia: Adolescent de 17 ani, arestat după ce ar fi ucis o româncă. Femeia era dată dispărută de o săptămână

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS