Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a suplimentat măsurile de răspuns la viiturile care ar putea să se producă din nou în județul Galați, grav afectat de inundațiile catastofale produse în urmă cu două săptămâni, după alertele emise duminică de meteorologi și hidrologi.
După o ședință la sediul MAI, la care au participat ministrul de interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, Raed Arafat și prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea situației din zonele cu risc ridicat de producere a inundaților, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.
Autoritățile au hotârăt evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localități din județul Galați (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului);
De asemenea, s-a dispus executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui, în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada anterioară.
Totodată, s-a hotărât instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase.
Autoritățile au activat grupa operativă și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu, transmite Hotnews.