0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinistrul Energiei: Românii nu vor tremura de frig şi nici de frica facturilor

Ministrul Energiei: Românii nu vor tremura de frig şi nici de frica facturilor

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat după ședința de guvern de miercuri că românii nu au motive să-și facă griji din cauza frigului și a facturilor în iarna care urmează. „În ceea ce priveşte stocurile de gaze, România şi-a îndeplinit obligaţia în faţa Comisiei Europene, cu 70 de zile înainte de termen. La această oră avem un grad de umplere de peste sută la sută. Se face un supraplin, o rezervă tehnică”, a spus Burduja, citat de Digi24

Ministrul a transmis că România stă bine și ca grad de umplere în lacurile energetice, fiind la 74% din capacitate, acoperitor pentru ceea ce urmează în sezonul rece, chiar dacă vor fi luni secetoase.  

Acesta a menţionat și stocurile de cărbune, ”vorbim de un stoc de 397.400 de tone în centralele Complexului Energetic Oltenia şi încă 117.000 de tone în cariere, în total 536.400 tone la CEO Oltenia. La Paroşeni, aproape 30.000 de tone de huilă. În Valea Jiului am reuşit să salvăm cele 2.000 de locuri de muncă, să ţinem în viaţă Complexul Energetic Valea Jiului, să îi dăm o nouă viaţă şi să putem să exploatăm în continuare Termocentrala de la Paroşeni. Faţă de anul trecut, creşterea este semnificativă, eram aproape de zero. La Electrocentrale Craiova, un CET important care funcţionează în continuare pe lignit, 87.600 de tone, de asemenea un nivel satisfăcător pentru pregătirea sezonului rece”.

Românii nu vor tremura de frig și de frica facturilor iarna aceasta

”Am luat în calcul şi un scenariu pesimist şi unul moderat, în ambele scenarii, România va fi în siguranţă, deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta şi datorită eforturilor pe care Guvernul le-a făcut şi le face, nu vor tremura nici de frica facturilor, pentru că aceste facturi rămân plafonate până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim această formă de sprijin, compensarea-plafonarea”, a explicat liberalul. 

Sebastian Burduja a vorbit, de asemenea, despre investițiile în sistemul energetic românesc și despre sumele record pe care a reușit să le atragă din fonduri europene pentru acest sector vital.

”România n-a investit timp de decenii în producția de energie electrică, s-au pus în funcțiune foarte puține capacități noi. Față de 1989, capacitățile de producție în bandă au scăzut la jumătate. Pot să vă spun că în ultimul an și trei luni, noi am atras fonduri europene de peste 13 miliarde de euro și deja 10 miliarde sunt proiecte în implementare. O bună parte dintre aceste fonduri sunt pentru a crește capacitatea de producție”, a precizat acesta.

Citeşte şi: Salvamontistul gorjean Ion Negrea, condus pe ultimul drum

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS