19.8 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn băieţel s-a grăbit să vină pe lume în timp ce mama sa era în gară

Un băieţel s-a grăbit să vină pe lume în timp ce mama sa era în gară

Un băieţel a hotărât să vină pe lume pe o bancă, în timp ce mama lui se afla pe unul dintre peroanele Gării de Nord din Timişoara. Poliţiştii de la Transporturi au fost primii care au intervenit şi au chemat ambulanţa.

Femeia venise cu un tren dinspre Arad.

„Un apel la 112 a anunţat că o femeie aflată pe o bancă pe peronul Gării de Nord era pe punctul de a naşte. Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au început să caute, iar pe peronul 6 au găsit o femeie al cărei nou-născut se grăbea să vină pe lume.

Un poliţist a rămas cu aceasta pentru a o linişti, în timp ce colegul său a plecat să aducă prosoape. În cel mai scurt timp, au sosit şi echipajele medicale, care au ajutat-o pe femeie să ducă procesul la final.

Pentru poliţiştii SRPT, el este Ciprian, un bebeluş perfect sănătos, care a primit nota maximă de la ei. Are 3,4 kg şi 51 de cm. Acesta va rămâne cel mai frumos apel la care poliţiştii au intervenit”, se arată într-o informare a IPJ Timiş. 

Citeşte şi: Un șofer a căzut cu mașina de pe un pasaj suprateran

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS