-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită de la pacienți

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită de la pacienți

Fostul ministru liberal al Sănătăţii, Nelu Tătaru, este audiat, joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Nelu Tătaru ar fi încasat sume mici de bani de la pacienți. Ar fi vorba despre 100 de acte materiale în care este implicat fostul ministru al Sănătății.

În vârstă de 52 de ani, Tătaru a fost ministru al Sănătăţii în perioada pandemiei.

El este preşedinte al PNL Vaslui, deputat şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la spitalul Municipal Huşi.

Nelu Tătaru deschide lista PNL pentru Camera Deputaţilor la Vaslui, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

PNL decide măsuri în cazul fostului ministru

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că în şedinţa Biroului Politic Naţional se va discuta despre situaţia fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, iar ulterior vor fi anunţate măsurile.
„Ca de fiecare dată PNL va respecta prevederile statutului şi va lua măsuri în consecinţă”, a spus Nicolae Ciucă înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL de la Parlament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS