25.1 C
Craiova
marți, 15 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul prefect de Brăila, amendat după ce a lovit intenţionat cu maşina autoturismul fostei soţii

Fostul prefect de Brăila, amendat după ce a lovit intenţionat cu maşina autoturismul fostei soţii

Fostul prefect de Brăila, George Paladi, în prezent deputat PNL, a lovit intenţionat cu maşina autoturismul fostei soţii şi a ameninţat-o că o bate.

Poliția a fost sesizată despre incident printr-un apel la 112, de către fosta soția a lui Paladi.

Evenimentul s-a produs luni, în jurul orei 13.00, pe strada Walter Mărăcineanu din cartierul Brăilița. Se pare că deputatul PNL ar fi blocat în trafic mașina fostei soții și ar fi lovit-o intenționat. Apoi, Paladi, care are doi copii cu victima, a amenințat-o pe aceasta cu bătaia.

Parlamentarul a fost sancţionat de poliţişti cu două amenzi, una de 600 de lei și alta de 200 de lei. De asemena, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru următoarele 60 de zile. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru amenințare. Totodată, femeia a fost informată că poate cere în instanță un ordin de protecție.

George Paladi nu se află la prima abatere. Surse judiciare spun că acesta ar mai fi fost amendat de două ori pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și pentru contravenții la regimul rutier.

George Paladi a fost prefect al județului Brăila în intervalul 2017-2019, iar din 2020 este deputat PNL.

Citeşte şi: Adolescentă găsită moartă în casă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS