0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul se alătură campaniei care marchează Ziua Părinților de Îngeri

Guvernul se alătură campaniei care marchează Ziua Părinților de Îngeri

Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile roz și bleu, de Ziua Părinților de Îngeri, marcată astăzi, 15 octombrie.

Iluminatul va fi în semn de solidaritate cu mamele și tații care și-au pierdut copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Guvernul se alătură, astfel, proiectului ”Mame cu brațe goale”, organizat cu prilejul Zilei Părinților de Îngeri, marcată astăzi, 15 octombrie.
Începând cu acest an, România se alătură țărilor care sprijină familiile afectate de pierderea copiilor.
În data de 12 iunie 2024 a fost adoptată Legea 186/2024 privind instituirea Zilei Părinților de Îngeri în data de 15 octombrie. Sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale acestei legi potrivit cărora părinții aflați în această situație tragică pot beneficia de consiliere psihologică decontată de stat, pentru depășirea traumelor emoționale.

Citește și: E-Tourneo Courier, fabricat la Ford Otosan din Craiova, disponibil pentru comandă în România din noiembrie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS