4 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bătrân şi-a dat foc în scara unui bloc

Un bătrân şi-a dat foc în scara unui bloc

Un bărbat, de 75 de ani, este în stare gravă după ce vineri dimineaţă şi-ar fi dat foc în scara unui bloc din Arad.

IPJ Arad a fost sesizat la 112 că „în scara unui bloc din municipiu, un bărbat de 75 de ani şi-ar fi dat foc”.

„La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenţie, pentru salvarea victimei şi stingerea incendiului. A fost constituită o echipă operativă, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în funcţie de concluzii urmând a fi luate măsurile legale”, a transmis IPJ.

Referitor la incident, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a informat că a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui „incendiu izbucnit la deşeuri menajere, în scara unui bloc de locuinţe din municipiul Arad, pe strada Vasile Goldiş”.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, casa scării era inundată cu fum, iar la pătrunderea în interior a fost identificată şi extrasă o victimă. Este vorba despre un bărbat care prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului, fiind în stare de inconştienţă, însă cu semne vitale. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD şi transportată la spital de către echipajul al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a informat ISU.

Incendiul s-a manifestat doar la parterul casei scărilor, fiind stins prompt de pompieri. Ulterior, cu ajutorul unui echipament special, s-a acţionat pentru ventilarea spaţiului. Conform unor locatari, bărbatul s-a folosit de deşeuri menajere pentru a provoca incendiul, însă nu se ştie deocamdată ce motiv a avut. 

Citești și: Cei 3 copii dispăruți și tatăl lor au fost aduși în țară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS