Un șofer de 40 de ani a rămas, sâmbătă, fără permis pentru trei luni după ce a fost prins circulând cu 226 km/h pe Autostrada A4.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră Constanţa au identificat sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.10, un bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Autostrada A4, la km 5+500 m, către oraşul Ovidiu, cu o viteză de 226 km/h, pe un sector de drum cu limita de 130 km/h.
Șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.485 de lei. De asemenea, poliţiştii rutieri i-au retras permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fără drept de circulaţie.