9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAsistentă acuzată că a furat din spital și vândut medicamente și instrumente medicale

Asistentă acuzată că a furat din spital și vândut medicamente și instrumente medicale

O asistentă de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetată penal pentru delapidare după ce ar fi furat medicamente şi instrumente medicale pe care le-ar fi vândut.

Poliţiştii au efectuat, luni, o percheziţie domiciliară într-un dosar ce vizează comiterea infracţiunii de delapidare.

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de delapidare”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Constanţa.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie, de 39 de ani, angajată în cadrul unei unităţi medicale, din judeţul Constanţa, şi-ar fi însuşit din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unităţii spitaliceşti.

Citeşte şi: Poliţist pe motocicletă, lovit de un autoturism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS