7.6 C
Craiova
sâmbătă, 26 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeţinut ucis de colegul de celulă în timpul unui conflict

Deţinut ucis de colegul de celulă în timpul unui conflict

Un deţinut de la Penitenciarul Arad a fost ucis, luni după-amiază, de un coleg de celulă cu care a intrat în conflict. Cei doi erau închişi într-o zonă cu regim de maximă siguranţă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru omor şi se face şi o anchetă internă pentru a se stabili modul în care au reacţionat şi au intervenit angajaţii închisorii. Autorul omorului este audiat.

Luni după-amaiză, doi deţinuţi de la Penitenciarul Arad, care executau pedepse într-o zonă de maximă siguranţă a închisorii, s-au luat la ceartă, iar la un moment dat unul dintre ei l-ar fi înjunghiat pe celălalt cu un ciob de sticlă.

Potrivit unor surse locale, bărbatul care a murit avea 45 de ani. Autorul omorului, de 31 de ani, este audiat de anchetatori.

Imediat au intervenit atât personalul operativ al închisorii, cât şi cel medical, agresorul fiind dus singur într-o altă încăpere, în timp ce cadrele medicale au încercat să-l resusciteze pe cel înjunghiat. În pofida eforturilor medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat.

”Vă comunicăm că în data de 21 octombrie 2024, în jurul orelor 13.30, la nivelul Penitenciarului Arad, între două persoane private de libertate care îşi executau pedeapsa în regim de maximă siguranţă – clasificate cu risc pentru siguranţa locului de deţinere, a izbucnit un conflict spontan, care a condus la decesul uneia dintre persoanele implicate. Personalul operativ şi cel medical al unităţii au intervenit conform procedurilor în vigoare, însă în pofida manevrelor de resuscitare la care s-a alăturat şi un echipaj de ambulanţă, solicitat prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, a fost constatat decesul”, a transmis, într-un comunicat de presă, Penitenciarul Arad.

Parchetul si penitenciarul fac anchete

Evenimentul a fost sesizat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, verificările fiind efectuate de către organele judiciare imediat după producerea incidentului, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Totodată, s-a procedat la informarea membrilor familiei persoanei decedate. 

”Pentru verificarea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului negativ şi tragerii la răspundere a persoanelor care se fac responsabile, la nivelul penitenciarului a fost declanşată o verificare internă, concomitent cu informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, a precizat penitenciarul.

Citeşte şi: Asistentă acuzată că a furat din spital și vândut medicamente și instrumente medicale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS