24.4 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO adolescentă şi-a înjunghiat mortal sora mai mică, în Germania

O adolescentă şi-a înjunghiat mortal sora mai mică, în Germania

O adolescentă de 13 ani şi-a înjunghiat mortal sora de şapte ani într-un imobil din Leipzig, în estul Germaniei.

”Poliţia a fost chemată vineri seară într-un imobil, la Leipzig, pentru că o fată de şapte ani a fost grav rănită într-un apartament”, a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, poliţia.

Copila a murit la spital din cauza rănilor grave. 

”Potrivit primelor elemente ale poliţiei şi parchetului, sora fetei, o adolescentă de 13 ani, este autoarea rănilor”, a mai spus poliţia.

Presa germană scrie că rănile i-au fost provocate fetei sâmbătă, cu o armă albă, fără să dea detalii despre natura armei.

După cum relatează „Bild”, adolescenta a fost cea care a sunat la serviciile de urgență. Potrivit unei declarații, adolescenta este internată în prezent într-o clinică de specialitate. Potrivit poliției, copiii erau singuri acasă la momentul incidentului. Motivul crimei este încă neclar.

Citeşte şi: Un motociclist a murit după ce a fost proiectat într-un stâlp de o maşină care nu i-a acordat prioritate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS