5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 2.000 de porci vor fi ucişi într-o fermă după identificarea unui focar de pestă porcină africană

Aproape 2.000 de porci vor fi ucişi într-o fermă după identificarea unui focar de pestă porcină africană

Prefectura sibiană a anunţat, printr-un comunicat de presă, că aproape 2.000 de porci vor fi ucişi dintr-o fermă din Veştem, unde a fost identificat un focar de pestă porcină africană.

„Menţionăm că la data de 29.10.2024 în exploataţie exista un efectiv de 3.648 capete suine, categoria porc gras. În urma verificărilor în teren, coroborat cu modul de dispunere al halelor şi utilităţilor, precum şi punctul de vedere al reprezentanţilor societăţii, s-a propus crearea unor subunităţi epidemiologice reprezentate de hala 7 – 1700 capete, respectiv hala 8 – 1912 capete şi hala 6 – 36 capete. Astfel, s-a dispus reconfigurarea circuitelor de eliminare SNCU, circulaţia personalului, distinct pe fiecare hală.

Scopul acestor măsuri este de a menţine efectivul din hala 7, fapt pentru care s-a dispus monitorizarea efectivului de suine din hala 7 prin recoltări zilnice de probe in vederea examenelor de laborator prin metoda Real Time PCR, precum şi examene clinice. În situaţia în care rezultatele de laborator pentru hala 7 sunt negative, pentru o perioada de minim doua săptămâni, aceste animale vor putea fi abatorizate sub control sanitar veterinar. În baza rezultatelor stipulate in buletinul de analiza emis de IDSA, urmează uciderea efectivului din hala 6 şi hala 8, prin gazare şi îngropare în apropierea fermei, efectivul fiind de 1948 capete porc gras”, se arată în comunicat, conform digi24.ro.

Alţi 1.700 de porci vor fi supravegheaţi

Alţi 1.700 de porci vor fi supravegheaţi. „În cazul diagnosticării Pestei porcine africane şi în efectivul din hala 7 se va urma aceeaşi conduită ca şi la celelalte două hale, cu aplicarea măsurilor aprobate de CLCB pentru halele 6 şi 8. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare. Boala a fost notificată la ANSVSA conform raportului de notificare-confirmare nr. 15029 din data de 30.10.2024, conform ORD.ANSVSA nr.79/2008.

A fost stabilită o zonă de protecţie în jurul focarului de minim 3 km pe raza localităţilor: Veştem, Colonia Tălmaciu şi Tălmaciu şi o zonă de supraveghere cu o rază de 10 km aferentă localităţilor: Cisnădie, Mohu, Şelimbăr, Bungard, Casolţ, Avrig, Bradu, Mârşa, Racoviţa, Sebeşu de Sus, Turnu Roşu, Boiţa, Tălmăcel şi Sadu”, mai precizează Prefectura Sibiu.

Citește şi: Platforma Temu, anchetată de Comisia Europeană

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS