6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum au reușit să sustragă doi hoți 12.000 lei dintr-o mașină

Cum au reușit să sustragă doi hoți 12.000 lei dintr-o mașină

Doi cetățeni străini au furat 12.000 de lei dintr-o mașină parcată în Sectorul 3 folosind un dispozitiv electronic special.

Pe 21 septembrie, poliția a fost sesizată de către o femeie, administrator al unei societăți comerciale, că, pe 13 septembrie, dintr-o mașină parcată la o adresă din Sectorul 3 ar fi fost furată suma de 12.000 de lei, reprezentând încasările firmei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de doi bărbați, de 44, respectiv 45 de ani, cetățeni străini, cel din urmă având antecedente infracționale.

Din cercetări s-a mai stabilit că, în momentul în care persoana vătămată ar fi asigurat mașina, cei doi ar fi folosit un dispozitiv pentru bruierea semnalului telecomenzii mașinii.

Vineri, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri, printre care dispozitive electronice ce vor fi analizate ulterior.

Cei doi bărbați au fost duși la audieri.

Citește și: Gorj: Bărbat dat dispărut de către mama de 81 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS