2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProblema lui Băsescu: un site cu numele lui vinde medicamente

Problema lui Băsescu: un site cu numele lui vinde medicamente

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat public faptul că nu are nicio legătură cu site-ul ”basescu.ro”. Acest domeniu a fost atribuit de către autorități unei entități private, care acum vinde medicamente. Traian Băsescu a explicat că el nu are nicio legătură și nicio implicare în acest site.

„În mediul virtual există site-ul “basescu.ro” pe care în principal se promovează medicamente. În ultimul timp, atât ziarişti cât şi foarte mulţi cetăţeni îmi cer informaţii diverse despre încasări, taxe plătite, provenienţă medicamente, certificate de calitate, efectele utilizării, etc, etc.

Băsescu: Nu am nici o legătură cu situl

Precizez că nu am nici o legătură nici cu site-ul “basescu.ro” şi nici cu comercializarea medicamentelor. Nu ştiu dacă în cutiile pentru care se face reclama sunt medicamente autorizate, medicamente contrafăcute sau droguri. Domeniul “bsescu.ro” a fost vândut de autorităţile române fără a mă informa cee ce poate genera confuzie.

Din informaţiile pe care le am în acest moment, autorităţile române au vândut şi domeniul “traian.basescu.ro” iar deţinătorul actual încă nu îl foloseşte, dar se pare că este în negocieri ilegale pentru a-l pune la dispoziţia altor entităţi interesate.

Este inadmisibil ca pe de o parte instituţii ale statului să primească bugete uriaşe pentru a preveni fraudele cibernetice, în timp ce alte instituţii, care acţionează tot în numele statului, cu deplină incompetenţă, prostie sau corupţie, crează confuzie şi premise pentru înşelăciune şi fraude cibernetice”, a explicat Traian Băsescu,

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS