5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGreu cu noile investiții de la CEO: Niciun proiect început din 10 anunțate

Greu cu noile investiții de la CEO: Niciun proiect început din 10 anunțate

Complexul Energetic Oltenia(CEO) nu a mai putut intra în ultima etapă în ceea ce privește desemnarea constructorului care va realiza grupul energetic pe gaze naturale de la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița.

În data de 8 noiembrie s-a decis anularea licitației pentru proiectul respectiv. Prin urmare va mai dura până la desemnarea unui constructor care va pune în operă proiectul care vizează construirea unei centrale pe gaze naturale cu o putere instalată de 850 MW. Așadar, va fi nevoie să fie organizată o nouă licitație, cel mai probabil la începutul anului viitor.

Ministerul Energiei a semnat anul acesta contractul de finanțare pentru centrala pe gaz de la Ișalnița, a cărui valoare se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate construirii unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850 MW la Ișalnița, județul Dolj.

Valoarea acestui contract, decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro. „Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 – construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA.”, conform Ministerului Energiei.

Vor să fie gata în 2027, dar nu au constructor

Societatea CCGT Power Ișalnița SA este o societate administrată în sistem unitar și a fost înființată în vederea construirii într-o prima etapa, a unei centrale energetice în ciclu combinat pe baza de gaz natural, având drept acționari:

Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.– deținătoare a unui număr de 32.340.291 acțiuni cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 323.402.910 lei valoarea nominală totală, reprezentând 59,9% din capitalul social și Societatea ALRO S.A. -deținătoare a unui număr de 21.650.178 acțiuni, cu o valoarea nominală de 10 lei/acțiune, respectiv 216.501.780 lei valoarea nominală totală, reprezentând 40,1% din capitalul social.

Proiectul Ișalnița face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și care prevede, printre altele, construirea a două centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei.

Exploatarea centralei energetice, pentru o perioadă de minim 25 de ani, în urma adaptării adecvate a structurii organizaționale pentru perioada de exploatare. Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul mai sus menționat, are o suprafață de 5,8 ha și este situat în partea de nord-vest a Municipiului Craiova, la o distanță de 11 km, pe o platformă industrială în apropierea comunei Ișalnița. Centrala de la Ișalnița ar trebui să fie gata în luna mai 2027.

Investiții cu OMV și Tinmar

CEO vrea și concretizarea investițiilor alături de OMW Petrom și Tinmar. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni.

Problema este că negocierile sunt blocate de mai multe luni. Se va apela la serviciile unei case de avocatură care să asiste procesul negocierilor dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar. Mai mult decât atât, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că se va renunța la asocierea cu Tinmar, dacă discuțiile nu vor fi deblocate cât mai repede.

Nicio investiție nu a fost începută

Totodată, CEO va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu 30%.

Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare).

Participaţie egală

Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă să fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală.

Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum și din alte surse. Până în momentul de față, nu au fost demarate lucrări la niciunul din cele 10 proiecte anunțate.

Conform Planului de restructurare al CEO cele 8 parcuri fotovoltaice ar fi trebuit să fie gata în acest an, iar cele două centrale pe gaze de la Turceni și de la Ișalnița în 2026. În 2026 CEO ar trebui să intre în rezervă cu toate capacitățile pe bază de cărbune.

Dacă lucrurile vor rămâne ca acum, de la 1 ianuarie 2026 CEO nu va mai produce nimic. Una din soluții este modificarea termenelor din Planul de restructurare, dar acest lucru este posibil numai cu acordul Comisiei Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS