5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSilviu Prigoană a murit într-un restaurant din staţiunea Bran

Silviu Prigoană a murit într-un restaurant din staţiunea Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit, marţi, într-un restaurant din staţiunea Bran, în timp ce se afla la masă cu mai multe persoane.

Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.

„La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul”, a afirmat reprezentantul SAJ Braşov.

Silviu Prigoană nu a murit înecat cu mâncare

Potrivit medicilor, nu au existat semne că Silviu Prigoană s-ar fi înecat cu mâncare.

„Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia”, a precizat dr. Liviu Stelea.

Autopsia va fi efectuată la IML Braşov.

„În cauză, la acest moment, se desfăşoară activităţile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente”, a transmis IPJ Braşov.

Silviu Prigoană, care avea 60 de ani, a fost fondator al mai multor posturi de televiziune şi deputat.

Citeşte şi: A murit fostul primar al orașului Țicleni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS