2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbatul suspectat că a ucis un om ca să-l jefuiască pentru a avea bani de păcănele a încercat să se sinucidă în arest

Un bărbatul suspectat că a ucis un om ca să-l jefuiască pentru a avea bani de păcănele a încercat să se sinucidă în arest

Bărbatul suspectat că, săptămâna trecută, a ucis un om pentru 700 de lei, bani pe care i-a jucat la păcănele, iar apoi s-a întors şi să mai fure din casa victimei, a încercat să se sinucidă, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

”La data de 13 noiembrie a.c., la ora 17.12, poliţiştii Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au descoperit, la timp, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cheţ, judeţul Bihor, aflat în arest preventiv, care ar fi încercat să se spânzure într-o cameră de detenţie. Poliţiştii i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale, ulterior bărbatul fiind transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, anunţă, joi, oficialii IPJ Bihor.

Primele date din ancheta deschisă în urma incidentului arată că nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracţiuni.

Arestat după ce a ucis un bărbat cu handicap locomotor şi l-a jefuit

Deţinutul care a încercat să se spânzure este cercetat pentru crima produsă săptămâna trecută, într-o locuinţă din Marghita.

El e acuzat că a ucis un om cu handicap locomotor, căruia i-a furat 700 de lei dintr-o borsetă, bani pe care i-a pierdut la jocuri de noroc în aceeaşi seară. Când câinele victimei a încercat să-şi apere stăpânul şi l-a muşcat pe atacator de mână, agresorul a ucis şi animalul.

Ulterior, după ce a pierdut banii la ”păcănele”, bărbatul a revenit în casa victimei şi a mai furat o trotinetă electrică, pe care a vândut-o fratelui său pentru 1.000 de lei.

Potrivit poliţişilor, bărbatul ar suferi de boli psihice şi a avut anterior tentative de suicid.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi circumstanţelor producerii incidentului.

Totodată, şeful Poliţiei Bihor a dispus verificări amănunţite, prin Biroul Control Intern, pentru a evalua modul în care a fost exercitat serviciul de pază şi supraveghere de către personalul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Bihor.

Citeşte şi: Zece percheziţii domiciliare la Craiova şi Şimnic, la traficanţii de ţigări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS