7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateActivitatea RAR este blocată în toată țara. Stațiile ITP nu funcționează

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Stațiile ITP nu funcționează

Interacţiunea cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări este afectată, iar activitatea staţiilor de inspecţie tehnice autorizate (ITP) ale Registrului Auto Român (RAR) este complet sistată, în urma unui ”incident neprevăzut”, apărut în camera serverelor centrale, a anunţat, vineri, RAR.

„Un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale RAR, a perturbat activitatea instituţiei şi a afectat derularea serviciilor programate cu clienţii la nivel naţional. Conducerea Registrului Auto Român a mobilizat toată logistica necesară pentru a diminua efectele generate de această situaţie. RAR a apelat şi la specialişti externi, experţi în IT, pentru suport tehnic”, se arată într-un comunicat al instituţiei, cionform Agerpres.

Activitatea staţiilor ITP este complet sistată

Conform sursei citate, activitatea staţiilor ITP este complet sistată.

„Avaria a afectat şi aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a ITP de către staţiile de inspecţie tehnice autorizate, precum şi interacţiunea cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. În acest moment, activitatea staţiilor ITP este complet sistată”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la remedierea situaţiei apărute, clienţii se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate şi în sistemul informatic.

„Angajaţii RAR îi vor anunţa pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestaţiilor sau, după caz, în alte situaţii speciale”, precizează reprezentanţii instituţiei.

Situaţia nu a fost generată de un atac cibernetic

Totodată, Registrul a luat decizia ca plata pentru serviciile efectuate să fie făcută doar în momentul în care se vor fi eliberate documentele în format fizic.

„Incidentul a fost semnalat în data de 21 noiembrie 2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire şi stingere a incendiilor s-au declanşat şi au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR. Precizăm că situaţia nu a fost generată de un atac cibernetic, că nu a existat un incendiu în camera serverelor şi că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere, care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii”, conform comunicatului.

Reprezentanţii RAR dau asigurări că vor face tot ce este tehnic posibil pentru remedierea problemelor cât mai rapid, motiv pentru care toţi angajaţii care au atribuţii în gestionarea unei astfel de situaţii au lucrat în mod continuu de la apariţia incidentului şi vor fi mobilizaţi, prin rotaţie, 24 de ore din 24, până când vor fi restabilite toate sistemele informatice. 

Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS