Ministerul de Externe a transmis, marţi, o reacţie ca urmare a numeroaselor „îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că „România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice”.
„România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice, a drepturilor omului, inclusiv egalitatea de gen, combaterea antisemitismului, a xenofobiei şi a oricărei forme de discriminare. Ansamblul demersurilor de politică externă ale României este inseparabil de apartenenţa României la spaţiul de libertăţi şi drepturi garantat de statutul de ţară membră a Uniunii Europene şi aliat NATO”, au transmis, marţi, reprezentanţii MAE, în legătură cu „îngrijorările externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.
MAE adaugă că, „la 35 de ani de când România s-a întors în familia democraţiilor occidentale prin curajul celor care au murit în Revoluţia română, aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla”.