11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘeful ONU: Absenţa controlului asupra reţelelor sociale şi inteligenţei artificiale „oferă un megafon celor mai rele puseuri ale omenirii”

Șeful ONU: Absenţa controlului asupra reţelelor sociale şi inteligenţei artificiale „oferă un megafon celor mai rele puseuri ale omenirii”

Șeful ONU critică lipsa controlului asupra rețelelor de socializare și a inteligenței artificiale. „Oferă un megafon celor mai rele puseuri ale omenirii”, a avertizat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în timpul unei reuniuni consacrate „dialogului civilizaţiilor”, transmit AFP și Agerpres.

„Platformele numerice şi inteligenţa artificială fără control au dat retoricii urii o viteză şi o amploare nemaivăzute. Cele mai rele puseuri ale omenirii au obţinut un megafon şi ele conduc adesea la violenţă”, a declarat el în timpul deschiderii celui de-al 10-lea forum mondial al Alianţei civilizaţiilor al Naţiunilor Unite (UNAOC), ce are loc la Cascais, staţiune situată la vest de Lisabona.

„Trebuie să frânăm propagarea online a dezinformării şi a discursului urii”, a subliniat Guterres.

„Imposibilul şi nonverificatul devin credibile într-o clipă“

„Odată cu proliferarea ‘deepfakes’ (montaje generate cu inteligenţa artificială în care feţele indivizilor sunt lipite pe fotografii sau înregistrări video), imposibilul şi nonverificatul devin credibile într-o clipă”, a adăugat el.

În discursul său, Antonio Guterres a lansat, de asemenea, un nou apel la pace în Ucraina, Fâşia Gaza, Liban şi Sudan.

Alianţa civilizaţiilor are misiunea de a promova dialogul şi cooperarea între comunităţi, culturi şi religii; al 10-lea său forum mondial reuneşte până miercuri lideri politici şi religioşi din diverse ţări. 

Citeşte şi: Mircea Geoană a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS