5.1 C
Craiova
duminică, 19 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânul prins că spiona obiective militare NATO pentru Rusia, condamnat cu executare

Românul prins că spiona obiective militare NATO pentru Rusia, condamnat cu executare

Alexandru Piscan, acuzat de DIICOT că a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, în formă continuată.

Bărbatul a fost arestat preventiv în luna mai, măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori, potrivit Agerpres

DIICOT susţine că, începând cu anul 2022, Alexandru Piscan a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Potrivit Codului penal, infracţiunea de trădare se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, însă Alexandru Piscan a beneficiat de o pedeapsă redusă după ce şi-a recunoscut vinovăţia în timpul procesului.

Conform presei locale din judeţul Prahova, Alexandru Piscan şi-a anunţat în luna martie intenţia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.

Citește şi: Imigranţii reprezintă un sfert din forța de muncă din Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS