2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA intrat cu camionul în restaurant

A intrat cu camionul în restaurant


Conducătorul unui autocamion a pierdut controlul direcției s-a răsturnat, a lovit un autoturism, iar apoi a intrat într-un restaurant.

Potrivit Centrului Infotrafic din IGPR, evenimentul rutier a avut loc, azi pe DN 1B, în zona localității Merei, județul Buzău. Conducătorul auto a pierdut controlul direcției în rondul de la intersecția cu DJ 203G. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, fiind dirijată pe rute ocolitoare, valorile de trafic fiind în creștere.

Ulterior, traficul rutier a fost deviat prin localitatea Stâlpu, spre DN 2 (E85), a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

„O coliziune a avut loc între un camion de mare tonaj de un şofer de 46 de ani, din Cluj, şi autoutilitaracondusă de un bărbat de 53 de ani, din Vrancea. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului camionului. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, potrivit IPJ Buzău.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Pe DN 22, în localitatea Somova, județul Tulcea, conducătorul unui autocamion a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului, care este încarcerat. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor.

Citeşte şi: Slatina: Trei răniți după coliziunea dintre două autoturisme

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS