Alegerea noului preşedinte al României, după scrutinul anulat din toamnă, va fi evenimentul major al anului 2025, scrie News.ro, într-o analiză a mizelor politice din 2025.
Crin Antonescu, candidatul comun susţinut de PSD-PNL-UDMR, se bazează pe mobilizarea celor trei formaţiuni politice pentru o calificare în finala prezidenţială, însă precedentul Călin Georgescu a demonstrat că electoratul partidelor tradiţionale migrează către candidaţi anti-sistem în competiţia pentru Cotroceni. Nicuşor Dan, primarul Bucureştiului, intrat în cursă ca independent, mizează pe sprijinul electoratului reformist, plus voturile publicului liberal, nemulţumit de asocierea dintre PNL şi PSD, după reţeta câştigătoare de la alegerile pentru Primăria Capitalei. Partidele suveraniste deocamdată îşi împart voturile pe modelul fragmentării dreptei, dar un candidat comun pentru Cotroceni ar ajunge fără emoţii în finala prezidenţială.
Cu mai puţin de trei luni înainte de scrutinul prezidenţial, câteva necunoscute ar putea zdruncina competiţia electorală: Va accepta CCR o nouă candidatură lui Călin Georgescu? Dar a Dianei Şoşoacă? USR o va susţine în continuare pe Elena Lasconi sau va paria pe Nicuşor Dan? Cât va rezista coaliţia de guvernare? Răspunsurile vor întregi tabloul politic al anului 2025.
Citește continuarea aici.
CITEȘTE ȘI: VIDEO – Atac în New Orleans: Un bărbat a intrat în mulțime cu mașina, apoi a deschis focul