1.2 C
Craiova
sâmbătă, 4 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePeste 400 de intervenţii ale salvamontiştilor la nivel naţional

Peste 400 de intervenţii ale salvamontiştilor la nivel naţional

Salvamontiştii români au avut, în ultimele patru zile, în jur de 400 de intervenţii la nivel naţional, din care peste o sută în ultima zi a anului 2024.

Celor o sută de intevenţii din ultimele 24 de ore li se adaugă peste 50 de apeluri în cazul cărora turiştii au solicitat diverse informaţii. În 33 de cazuri a fost necesar transportul cu ambulanţele la spital.

Potrivit şefului Salvamont România, Sabin Cornoiu, majoritatea accidentelor au avut loc pe pârtiile de schi şi săniuş, în cazul schiorilor, din cauză că nu aveau legăturile de schiuri bine reglate

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că ultima zi a anului 2024 a fost „încă o zi de foc” pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină la „un număr îngrijorător de mare” de evenimente montane, conform news.ro

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe apeluri fiind făcute la Salvamont Sinaia (13), Braşov (11), Alba (nouă), Prahova şi Sibiu (câte opt apeluri), Predeal,Borşa, Bihor şi Harghita (câte şase apeluri).

„În cazul acestor intervenţii, au fost salvate 103 persoane. Dintre acestea, 34 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 51 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice  din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menâionează Salvamont România.

Salvamontiştii îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în activităţile montane şi îi „invită” pe turişti să le fie alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.

Majoritatea accidentelor au avut loc pe pârtiile de schi şi săniuş

Potrivit şefului Salvamont România, Sabin Cornoiu, majoritatea accidentelor au avut loc pe pârtiile de schi şi săniuş, în cazul schiorilor din cauză că nu aveau legăturile de schiuri bine reglate.

„Pârtiile nu sunt îngheţate în asemenea grad încât schiurile să nu poată fi controlate, însă zăpada moale şi legăturile de la schiurile nereglate bine, pot determina producerea multor accidente”, a explicat Cornoiu.

Potrivit şefului Salvamont România, nu au fost probleme deosebite în zona înaltă, iar turiştii au dat dovadă de responsabilitate şi nu au urcat către zonele cu multă zăpadă, unde exista risc de producere a unor avalanşe, ci au rămas în staţiunile de la baza munţilor. În munţii Bucegi, Făgăraş, Vulcan, Godeanu şi Sureanu există risc crescut de avalanşe, potrivit salvamontiştilor.

Citeşte şi: Gorj: Un nou tarif la gunoi de la 1 ianuarie pentru localitățile care fac parte din ADIS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS