Comisia Europeană a indicat că Ungaria a pierdut în mod oficial miercuri un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, o premieră în Uniunea Europeană, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„În virtutea reglementării privind condiţionalitatea, (…) prima tranşă’ din fondurile suspendate, în sumă de 1,04 miliarde de euro, a expirat la sfârşitul lui 2024”, a precizat Comisia pentru AFP. Într-un raport din iulie, Comisia a apreciat că Ungaria nu respecta normele democratice din UE mai ales în materie de corupţie, finanţare politică, conflicte de interese şi independenţa media. Prim-ministrul Viktor Orban a promis că se va „bate” pentru a proteja banii „care sunt ai noştri”.
„Să aducem acasă miliardele pe care ni le datorează Uniunea Europeană“
„Ei încearcă în mod constant să le ia banii ungurilor prin diverse mijloace şi pentru motive diverse”, a afirmat Orban în decembrie, ameninţând cu blocarea bugetului multianual al UE. În acest context, noul rival al lui Orban, Peter Magyar, al cărui partid este creditat de unele sondaje cu un avans, a chemat miercuri la devansarea alegerilor legislative, prevăzute pentru primăvara lui 2026.
„Timpul presează. Să devansăm data alegerilor pentru ca ţara să nu piardă încă un an în mod inutil. Să aducem acasă miliardele pe care ni le datorează Uniunea Europeană’”, a spus el în urările pentru 2025.
Citește şi: Când se întorc elevii la școală după vacanța de iarnă