1.6 C
Craiova
joi, 9 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAdolescent mort la spital, unde a ajuns în urma unei agresiuni

Adolescent mort la spital, unde a ajuns în urma unei agresiuni

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost agresat fizic de doi colegi și a ajuns la Urgențe, unde a decedat la scurt timp. Acesta suferea de o boală de sânge. În urma decesului, autoritatile au deschis un dosar penal, pentru a stabili circumstanțele exacte ale morții sale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat, miercuri, că poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au fost sesizaţi, marţi, de o femeie, din comuna Trifeşti, despre faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, ar fi fost agresat fizic, conform news.ro.

Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia. 

Ca urmare, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.

Citeşte şi: Minori prinşi când conduceau ATV-uri la Rânca

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS