Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe 1 februarie.
„Considerăm că avem argumente pentru ca la proiectul de buget să fim cel puţin în situaţia proiectului de buget şi bugetului adoptat pentru anul trecut. Dacă vă amintiţi, Ministerul Energiei a primit un miliard de lei şi Ministerul Muncii cam tot atât, ceea ce ar da un spaţiu de respiro furnizorilor.
De ce este important? Pentru că unul dintre scenariile de lucru este păstrarea schemei de compensare-plafonare, aşa cum este astăzi, pentru trei-şase luni, având în vedere că situaţia în regiune este complicată, având în vedere creşterile de preţ la gaz, mai ales pe piaţa internaţională şi având în vedere că vrem să îi protejăm pe clienţii finali.
Vom lua decizia până la finalul lunii ianuarie. Ne vom reuni din nou în cadrul Comitetului interministerial şi vom alege cea mai bună opţiune: păstrăm schema actuală exact aşa cum e, ţintim mai bine sprijinul pentru consumatorii vulnerabili şi subvenţionăm pe baza datelor socio-economice din fiecare gospodărie, şi nu pe baza nivelului de consum, cum s-a mers până acum, sau optimizăm într-un alt fel schema de compensare-plafonare actuală.
Asta înseamnă să renunţăm la unul dintre praguri sau să ajustăm un altul. Vom vedea. În orice caz, până la 1 februarie ar trebui să avem o decizie luată”, a spus Burduja, potrivit Agerpres.
Citește şi: Edupedu: Unul din șapte liceeni spune că fumează zilnic sau aproape zilnic