12.6 C
Craiova
vineri, 10 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCel puțin opt persoane au fost rănite într-un atac la o universitate din Japonia

Cel puțin opt persoane au fost rănite într-un atac la o universitate din Japonia

Cel puţin opt persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu ciocanul, într-un campus universitar din capitala Japoniei, Tokyo, iar o agresoare a fost arestată de forţe de ordine, anunţă televiziunea publică NHK, citată de news.ro.

Atacul a avut loc în campusul Universităţii Hosei, în districtul Tama, în vestul capitalei nipone, potrivit televiziunii. Agenţia japoneză de presă Jiji Press şi alte publicaţii scriu că o studentă în vârstă de 20 de ani a fost arestată în legătură cu acest atac.

Imagini difuzate în direct de NHK surprind o coadă lungă de vehicule de urgenţă şi ambulanţe, cu girofarurile pornite, îndreptându-se către campus, în cartierul Machida.

Crimele sunt rare în Japonia

Crimele violente sunt rare în Japonia, un arhipelag care a adoptat reglementări foarte stricte privind controlul armelor de foc. Însă agresiuni cu cuţitul sau cu puşca – precum cel în care a fost asasinat în 2022 fostul premier Shinzo Abe – au loc uneori în ţară.

Un elev de colegiu a murit înjunghiat, în decembrie, iar altul a fost rănit săptămâna trecută într-un restaurant McDonald’s în sud-vestul Japoniei, o agresiune în urma căreia a fost arestat un bărbat.

În 2019, două persoane, inclusiv o elevă, au fost ucise prin înjunghiere, iar alte 12 au fost rănite în oraşul Kawasaki, într-un atac comis de către un agresor care ţintea copii care aşteptau autobuzul. Bărbatul în vârstă de 51 de ani s-a sinucis împuşcându-se în gât.

Citește și: A fost anunțată data la care va fi sfințită Catedrala Mântuirii Neamului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS