După discuţiile din spaţiul public privind bonusurile acordate angajaţilor la pensionare, Regia Naţională a Pădurilor(RNP) – Romsilva a reacţionat.
Personalul silvic beneficiază de un bonus în momentul pensionării, „egal cu de minimum cinci ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportat de angajator”, conform Statutul Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat şi publicat în Monitorul Oficial, precizează Regia Naţională a Pădurilor(RNP) – Romsilva, ca reacţie la discuţiile din spaţiul public privind bonusurile acordate angajaţilor la pensionare.
„Acest bonus a fost prevăzut încă din anul 1992, în primul Statut al Personalului Silvic, adoptat la un an după înfiinţarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Conform legislaţiei în vigoare, respectiv Statutul Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat şi publicat în Monitorul Oficial, personalul silvic beneficiază de o gratificaţie în momentul pensionării, „egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator”.
Prevederea legală, obligatorie pentru administratorii pădurilor de stat sau private, a fost transpusă în Contractul Colectiv de Muncă în urma negocierilor cu sindicatele din silvicultură, fiind prevăzut, la momentul pensionării, un bonus între 2 şi 10 salarii brute, în funcţie de vechimea în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Beneficiarul plăteşte, pentru aceste sume, toate taxele, impozitele şi contribuţiile legale, ca orice alt venit salarial”, subliniază Romsilva, într-un comunicat de presă.
Cuantumul sumei de 290.000 de lei/net după impozitare
Potrivit sursei citate, bonusul de circa 500.000 de lei prezentat în spaţiul public ca fiind încasat la pensionarea unui angajat al Romsilva este de fapt în cuantumul sumei de 290.000 de lei/net după impozitare şi este un caz excepţional.
„Media bonusurilor acordate în ultimii 2 ani celor 1.267 de angajaţi care s-au pensionat este de 90.000 lei, sumă netă. Conform principiilor transparenţei instituţionale, sumele destinate plăţii bonusurilor la care s-a făcut referire în spaţiul public au fost menţionate în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, supus dezbaterii publice de către Autoritatea Publică Tutelară şi aprobat prin Hotărârea de Guvern 316/2024, din data de 4 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 314, în data de 8 aprilie 2024.
Totodată, conform aceloraşi principii de transparenţă, Romsilva este supusă periodic auditului Curţii de Conturi şi altor organisme de control abilitate, care nu au constatat încălcări ale legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte aceste plăţi”, notează Romsilva.
Datele publicate de Regie arată că, în anul 2024, suma totală plătită drept bonusuri a fost redusă cu 60%, iar începând cu 1 ianuarie 2025, în conformitate cu OUG 156/2024, aceste bonusuri au fost anulate.
Modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul instituţiei
„În prezent, managementul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a demarat procesul pentru modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul instituţiei. Precizăm că Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este o instituţie care se autofinanţează, inclusiv din servicii silvice asigurate proprietarilor privaţi de păduri, nefiind finanţată cu sume şi subvenţii de la bugetul de stat”, menţionează reprezentanţii instituţiei.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat, în perioada 2019 – 2023, un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei, din care 716,71 milioane lei au mers către bugetul de stat.
În anul 1991, Regia avea 46.472 de angajaţi
La înfiinţarea sa, în anul 1991, Regia avea 46.472 de angajaţi, administra circa 6,3 milioane hectare fond forestier, în timp ce, la finalul anului 2023, erau angajate 14.189 de persoane şi administra 3,12 milioane hectare proprietatea publică a statului. Totodată, asigura servicii silvice pentru alte circa 1,2 milioane de hectare fond forestier aflate în alte forme de proprietate.
În plus, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale şi 16 herghelii şi depozite de armăsari.
Citeşte şi: Bărbat anchetat după ce a instigat la violenţe pe TikTok