8.1 C
Craiova
joi, 23 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMAE: Avertizare de călătorie pentru românii care călătoresc în Irlanda

MAE: Avertizare de călătorie pentru românii care călătoresc în Irlanda

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Irlanda asupra faptului că Serviciul Naţional de Meteorologie irlandez a emis un cod roşu de vânt puternic pentru regiunile Clare, Cork, Kerry şi Limerick şi un cod portocaliu de furtună pentru restul teritoriului Irlandei, cu intensificări în regiunea de sud-vest şi Marea Irlandei.

Alerta este în vigoare pentru zilele de joi şi vineri. Mai multe informaţii şi actualizări pot fi regăsite pe pagina de Internet a Serviciului Naţional de Meteorologie irlandez: www.met.ie/warnings-tomorrow.html.

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în sau din Republica Irlanda verificarea actualizărilor publicate pe pagina de Internet a Aeroportului Dublin: www.dublinairport.com/latest-news, în vederea informării cu privire la posibile perturbări ale zborurilor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351. MAE recomandă consultarea paginilor de Internet dublin.mae.ro, www.meteoalarm.eu şi www.mae.ro.

Citește şi: Locul de muncă ideal din România: patru luni de muncă pentru 12 luni de salariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS