Protestul sindicaliștilor din Piaţa Victoriei s-a încheiat astăzi mai devreme decât era programat, după ce în fața Guvernului au ajuns și susținătorii lui Călin Georgescu. Au avut loc și incidente între manifestanți și jandarmi.
Unii dintre protestatarii prezenţi în Piaţa Victoriei au încercat să spargă cordonul de jandarmi şi să pătrundă pe carosabil, după care au aruncat cu obiecte contondente şi o petardă către oamenii de ordine, potrivit stirileprotv.ro.
Un grup de manifestanţi a început să-i îmbrâncească pe jandarmii
Tensiunile au apărut în jurul orei 16:20, după ce un grup de manifestanţi a început să-i îmbrâncească cu jandarmii, care asigurau un perimetru de siguranţă pe partea Pieţei Victoriei din faţa Guvernului.
Oamenii au început să arunce cu sticle, steaguri şi bucăţi de metal
Oamenii au început apoi să arunce cu sticle, steaguri şi bucăţi de metal, rupte de protestatari din garduri, iar la un moment dat a fost detonată o petardă. Jandarmii au reuşit să păstreze cordonul de securitate, în zona respectivă fiind suplimentate efectivele.
Jandarmeria a dezminţit informaţia că fi folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la faptul că jandarmii au folosit substanţe iritant – lacrimogene, menţionăm faptul că această informaţie este falsă. În Piaţa Victoriei persistă un miros provenit de la o petardă aruncată de manifestanţi înspre dispozitivul de jandarmi. Subliniem faptul că jandarmii nu au folosit substanţe iritant-lacrimogene sau alte mijloace din dotare”, spune Jandarmeria într-un comunicat de presă.