6.7 C
Craiova
duminică, 26 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateHamas a predat Israelului încă patru ostatici

Hamas a predat Israelului încă patru ostatici

Hamas a predat sâmbătă patru ostatice, femei-soldat israeliene, Comitetului Internațional al Crucii Roșii, ele ajungând ulterior în Israel. Potrivit grupării islamiste, 200 de prizonieri vor fi eliberați sâmbătă de Israel ca parte a schimbului. Acesta este al doilea schimb de prizonieri după acordul de încheiere a focului care a intrat în vigoare duminica trecută.

Cele patru femei soldat- Karina Ariev, Daniela Gilboa, Naama Levy și Liri Albag – erau toate staționate la un post de observație de la marginea Gaza și au fost răpite de luptătorii Hamas care le-au invadat baza în timpul atacului asupra Israelului din 7 octombrie 2023. Una dintre ele a fost ținută prizonieră de Jihadul Islamic.

Hamas a declarat că 200 de prizonieri vor fi eliberați sâmbătă ca parte a schimbului, notează Hotnews. Printre aceștia se așteaptă să se numere membri ai Jihadului Islamic, ai Hamas și ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), unii dintre ei condamnați la pedepse cu închisoarea pe viață. Schimbul planificat pentru sâmbătă va fi al doilea de când a început o încetare a focului duminică și Hamas a predat trei ostatice în schimbul a 90 de prizonieri palestinieni.

O ostatică israeliană civilă ținută prizonieră în Fâșia Gaza va fi eliberată săptămămâna viitoare, a spus un oficial Hamas pentru Reuters după ce Israelul a acuzat că ea trebuia predată astăzi. Ostatica, pe nume Arbel Yehud, va fi eliberată sâmbăta viitoare, a spus oficialul, adăugând că mediatorii au fost informați despre acest lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS