Cătălin Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne, anunță că Poliția Română și cea olandeză cooperează și lucrează încă de la primele ore după furtul pieselor din tezaurul dacic, menționând că s-a deschis și un dosar penal după această faptă gravă penală asupra patrimoniului național, potrivit Agerpres.
„Sunt mecanisme care se declanșează automat în astfel de situații de cooperare polițienească europeană și internațională. Colegii noștri de la Poliția Română sunt în contact încă de la primele ore de după această faptă penală gravă comisă asupra patrimoniului național.
După cum știți, a fost deschis și din proprie inițiativă un dosar penal la nivelul Parchetului general în cooperare cu Poliția Română. Toate structurile statului cu competențe pe astfel de situații sunt activate și lucrează, cooperează“, a precizat, duminică, Predoiu, la Parlament.
Cătălin Predoiu a spus că nu poate da detalii din acest dosar
Întrebat ce informații are despre suspect, Predoiu a spus că nu este implicat direct și nu poate da detalii din acest dosar.
‘Vă dați seama că nu sunt implicat direct în acțiunile operative din această dosar. Ceea ce pot să vă spun este că absolut toată lumea este preocupată și interesată. Suntem cu toții români, indiferent ce profesii facem: polițiști, procurori. Suntem indignați de ceea ce s-a întâmplat și vă asigur că polițistul rămâne la datorie, cum a fost întotdeauna.
Sunt în contact, repet, colegii noștri cu colegii polițiști olandezi, cu autoritățile europene, prin intermediul Europol. (…) Nu pot face astfel de comentarii fie și pentru simplul motiv că aș spune în pericol orice pistă de investigație. Tot ce pot vă spune că se comunică permanent între Poliția Română și cea olandeză, se comunică în sensul că se cooperează, se lucrează încă de la primele ore de după comiterea infracțiunii în Olanda’, a adăugat Cătălin Predoiu.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui ‘incident deosebit de grav’, a anunțat Ministerul Culturii.
Citeşte şi: (VIDEO) Imagini din timpul jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents, publicate de autorităţile olandeze