9 C
Craiova
miercuri, 29 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCălătorie în siguranță când este ceață

Călătorie în siguranță când este ceață

Poliția face o serie de recomandări pentru perioada când este ceață pe sectoarele de drumuri naționale și județene. Circulația autovehiculelor este îngreunată din cauza scăderii vizibilității. Polițiștii monitorizează atent a acestor categorii de drumuri.

În aceste condiţii, conducătorii de autovehicule trebuie să reducă viteza de deplasare şi să folosească luminile de întâlnire, măsuri menite să prevină producerea evenimentelor rutiere nedorite. Cei de la volan trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate, fiind necesar ca ştergătoarele de parbriz şi instalaţia de climatizare să fie în stare bună de funcţionare.

Echipați vehiculul cu anvelope corespunzătoare, pentru o aderență crescută la frânare.

Adaptați viteza de deplasare

Pregătiți autovehiculul înainte de plecare prin alimentarea cu lichid de parbriz și verificarea funcționării sistemului de dezaburire.

Adaptați viteza la starea carosabilului, în special unde configurația drumului(curbă, pantă) și condițiile de vizibilitate impun reducerea vitezei.

Mențineți o distanță suficientă față de autovehiculele care circulă în față pentru a putea opri în siguranță și pentru a evita frânarea ori manevrele bruște.

Nu efectuaţi depăşiri riscante

Evitați depășirile cu trecere peste axul drumului, în condiții de vizibilitate redusă.

Circulați cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă.

Circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos.

Verificați dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie-climatizare!

Nu efectuaţi depăşiri riscante! Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi indicațiile polițiștilor rutieri.

Citește și: Poliția bulgară a „blocat salvarea” a trei adolescenți migranți care au murit înghețați

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS