Un bărbat care purta asupra lui, la vedere, o sabie și un cuțit a fost reținut de jandarmi în zona Pieței Victoriei din București, unde se află sediul Guvernului României.
Incidentul a fost anunțat de Jandarmeria Română printr-un comunicat de presă. Din imaginile făcute publice de Jandarmerie reiese că suspectul purta sabia la brâu și cuțitul în mână.
„Astăzi, în jurul orei 13.00, jandarmii au intervenit rapid și eficient, identificând un bărbat care purta la vedere o sabie de 80 cm și un cuțit de 30 cm, în zona Piața Victoriei. Acesta a declarat că se îndrepta spre domiciliu, traversând Parcul Kiseleff, într-o zonă intens circulată. În cauză au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar făptuitorul a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor”, a transmis Jandarmeria.
Inițial, individul le-a spus jandarmilor că merge acasă. Ulterior, la poliție, a declarat că mergea cu armele la recondiționat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de arme albe.
Jandarmii le recomandă cetățenilor care remarcă asemenea persoane suspecte să-și păstreze calmul și să sune imediat la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau de poliție.