În ce zile și intervale orare să nu mergi la cumpărături pentru a evita aglomerația. Românii pun cu precădere în coș produselor esențiale, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, zahărul și laptele, având o sensibilitate crescută la preț și nevoia de a controla cheltuielile zilnice.
Cu toate acestea, produsele premium câștigă din ce în ce mai mult teren, în special în mediul urban, categoriile precum panificația și gustările dulci numărându-se printre preferatele consumatorilor, se arată într-un studiu realizat de Footprints AI, potrivit economica.net.
Retailerii din România vând mai degrabă femeilor, care generează aproape 60% din tranzacțiile din retailul românesc, familiilor cu copii, care aduc aproape 35% din vânzări și segmentului de 35-54 de ani care domină consumul prin stabilitate financiară și orientare către produse de calitate, potrivit unui studiu realizat de Footprints AI.
În schimb, bărbații sunt dominanți în categoriile de băuturi alcoolice (bere, spirtoase) și gustări sărate, confirmând preferințe specifice.
Când să nu mergi la cumpărături
Cât despre zilele în care românii pun cel mai mult în coș, datele companiei arată că cele mai mari vânzări au loc în jurul zilelor de salariu, adică pe 5 și 20 ale fiecărei luni.
„Românii își sincronizează achizițiile cu zilele de salariu, cele mai multe tranzacții fiind înregistrate în jurul zilelor de 5 și 20 ale lunii. Intervalul orar preferat pentru cumpărături este între 11:00 și 13:00, când predomină cumpărăturile planificate, iar serile sunt rezervate pentru achiziții rapide după programul de muncă”, potrivit studiului.
Orașele unde se vinde cel mai mult
Cele mai mari rulaje se înregistrează în București, liderul național în vânzări, cu 10,49% din volumul vânzărilor, urmat de Timișoara (7,23%) și Cluj-Napoca (4,58%). Însă, regiunea Sud își consolidează poziția de lider național, contribuind cu 24,16% din vânzările totale, grație centrelor urbane dezvoltate și obiceiurilor tradiționale de cumpărare.
„Retailul românesc reflectă o combinație între pragmatism și dorința de răsfăț, iar românii reprezintă cel mai atipic segment de cumpărători, alocând peste 27% din bugetul gospodăriei pentru alimente și băuturi nealcoolice, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, conform Eurostat, unde media este de puțin peste 17%” comentează analiștii companiei.
Ce pun românii în coș
Studiul, bazat pe date anonimizate colectate de la peste 8,5 milioane de consumatori români, mai indică faptul că prioritare sunt produselor alimentare de bază, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, zahărul și laptele, care domină coșul de cumpărături. Cu toate acestea, produsele premium câștigă din ce în ce mai mult teren, în special în mediul urban. Categorii precum panificația furnizată (9,45% din totalul vânzărilor) și gustările dulci (9,66%) se numără printre preferatele consumatorilor, indicând o tendință spre confort și auto-răsfăț.
Ce cumpără românii în funcţie de zonă
În zonele rurale, comportamentul de cumpărare se orientează în special spre produse esențiale precum uleiul, zahărul și lactatele, consumatorii fiind mai atenți la preț și la necesitățile de bază. În contrast, în marile orașe, românii preferă produse premium și convenabile, incluzând gustările dulci, apa minerală și carnea procesată, ceea ce indică o adaptare la un stil de viață dinamic și urbanizat.
Carnea de porc și pui rămâne o categorie centrală în coșurile zilnice ale românilor, reprezentând împreună 48% din totalul consumului acestui segment (27% carne de porc și 21% carne de pui), conform datelor Footprints AI.
În același timp, lactatele, precum iaurtul, sana și kefirul, au înregistrat o creștere semnificativă, datorită interesului crescut pentru produse sănătoase. Gustările dulci și sărate reprezintă împreună 17,5% din volumul vânzărilor, rămânând extrem de populare, cu vârfuri de consum în sărbătorile de iarnă și de Paște.
În aceeași categorie a preferințelor, băuturile alcoolice și tutunul reprezintă împreună 6,5% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România, conform Eurostat, un procent semnificativ peste media europeană de 4,4%.
Berea continuă să ocupe, însă, un loc semnificativ, reprezentând aproape 8% din totalul vânzărilor, fiind asociată cu evenimente sociale și consum crescut în sezonul cald, potrivit datelor Footprints AI.