-0.5 C
Craiova
vineri, 7 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCumnatul lui Mircea Geoană - arestat, eliberat și iar arestat în Turcia

Cumnatul lui Mircea Geoană – arestat, eliberat și iar arestat în Turcia

Fostul bancher Ionuț Costea a fugit din țară după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. Cumnatul lui Mircea Geoană a fost dat în urmărire internațională și a fost reținut acum câteva zile la Istanbul. A fost eliberat, apoi s-a întors după gratii.

Potrivit unor surse judiciare din Turcia, Ionuț Costea a ajuns într-un centru de deținere din Istanbul. Asta după ce procurorii din Turcia au făcut contestație la decizia de eliberare a acestuia sub control judiciar.

În urmă cu doar câteva zile, fostul bancher, care este dat în urmărire internațională și pe numele căruia există un mandat de executare a unei pedepse de 6 ani, a fost reținut la insistențele Ministerul Justiției de la București, în ideea de a fi extrădat în țară pentru a-și spăși pedeapsa.

În primă fază, magistrații din Turcia au apreciat că pe toată durata procedurilor, până să se decidă dacă va fi sau nu extrădat în România, el poate fi plasat sub control judiciar. Așa că a fost eliberat.

Însă procurorii au contestat această măsură, iar contestația a fost admisă.

Ionuț Costea a fost încarcerat cel puțin pentru aproximativ 60 de zile, timp în care această procedură privind cererea de extrădare va trebui lămurită de justiția din Istanbul.

Citeşte şi: Român împușcat în cap de un agent de securitate, după un jaf într-un apartament din Roma

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS