-3.3 C
Craiova
marți, 11 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDirectorul general al Ford spune că noile taxe impuse de Trump distrug industria americană

Directorul general al Ford spune că noile taxe impuse de Trump distrug industria americană

Jim Farley, CEO al grupului american Ford Motor, a acuzat politica guvernului Trump în privința taxării importurilor de vehicule considerând că aceasta face rău tocmai companiilor americane și avantajează unii producători străini.

Odată cu prezentarea rezultatelor pentru al patrulea trimestru al anului 2024, Jim Farley, șeful gigantului Ford, a menționat că politica tarifară a lui Donald Trump dăunează industriei auto americane și, în schimb, ajută Toyota și alți competitori externi.

Potrivit directorului general al Ford taxele impuse de SUA Mexicului și Canadei, – anunțate, impuse și amânate temporar în doar câteva zile, dovadă a neclarității lor și efectelor neașteptate – sunt extrem de dăunătoare chiar pentru producătorii auto americani. În schimb, o serie de rivali din Orientul Îndepărtat vor fi foarte puțin afectați și, prin urmare, vor obține un avantaj competitiv.

Şeful Ford: Noile taxe impuse de Trump distrug industria americană

Taxele vamale de 25% impuse mașinilor produse în Canada și Mexic ar costa industria auto americană „miliarde de dolari”, a avertizat Farley.

Industria ar putea „gestiona” noile tarife dacă acestea ar fi impuse doar pentru câteva săptămâni. Dar, dacă acestea ar deveni permanente, grupul Ford ar fi grav afectat. „Ar trebui să facem unele schimbări strategice majore în SUA – construirea de noi fabrici și așa mai departe – dacă acest lucru continuă. (…) Este evident că impactul va fi devastator”, a menționat Jim Farley.

Totodată, în timpul unei conferințe cu analiștii financiari, legată tot de rezultatele din 2024, oficialul Ford a susținut că „există milioane de vehicule care intră în țara noastră și care nu fac obiectul acestor taxe suplimentare. (…) Acestea sunt o mină de aur pentru concurenții noștri”.

Farley a sugerat că, dacă tot s-a apucat de taxat, noua administrație americană ar trebuie să impună taxe suplimentare și altor țări pentru a compensa tratamentul inegal al propunerii actuale. „Deci, dacă vom avea o politică tarifară, ar fi bine ca aceasta să fie cuprinzătoare pentru industria noastră”.

Şeful Ford targetează producătorii asiatic

Șeful Ford a evitat să menționeze Europa în acesta context tocmai pentru că grupul său are o puternică divizie pe Bătrânul Continent, însă strategia americană de taxare a omis până acum zona europeană.

Mai degrabă Farley a țintit concurenți din zona asiatică precum Hyundai, Kia sau Toyota care trimit milioane de vehicule în SUA cu taxe vamale foarte reduse. În schimb, producătorii auto americani trebuie să plătească taxe vamale ridicate din cauza lanțurilor de aprovizionare strâns legate cu uzine proprii sau parteneri din Mexic și Canada.

Într-o intervenție la postul american CNBC, șeful Ford a continuat să acuze taxele atrăgând atenția că președinția și congresul au promis să consolideze industria auto americană și nu să o slăbească.

Potrivit GlobalData, 46,6% din totalul vehiculelor vândute în SUA anul trecut au provenit din afara granițelor. Mașinile asamblate în Mexic au reprezentat 16,2%, cele din Coreea de Sud 8,6% și cele din Japonia 8,2% din totalul importurilor.

Cu toate acestea, producătorii din Coreea de Sud nu plătesc în prezent taxe vamale pentru exporturile către SUA, în timp ce vehiculele din Japonia sunt supuse unei taxe vamale de doar 2,5%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS