Un tânăr de 24 de ani din judeţul Suceava este cercetat penal după ce a mers la locuinţa fostei sale concubine, de 53 de ani, şi a încercat să intre cu forţa în casă, ameninţând-o pe femeie. Bărbatul a ignorat ordinul de protecţie care îi interzice să se apropie de femeie şi de casa ei timp de un an.
Tânărul din Rădăuţi este cercetat pentru infracţiuni de ameninţare, violare de domiciliu şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, după ce a fost reclamat la poliţie de către fosta sa concubină, o femeie în vârstă de 53 de ani din comuna Horodnic de Jos.
Pe 1 februarie, la ora 09.10, femeia a sunat la 112 anunţând că fostul său iubit, împotriva căruia este emis ordin de protecţie, a venit la ea acasă, încălcând astfel obligaţiile de a nu se apropia de a.
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că femeia locuieşte în comuna Horodnic de Jos, iar din data de 11.09.2024, prin instanţa de judecată a fost emis un ordin de protecţie conf. Legii 217/2003 pentru o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 11.09.2025, împotriva unui bărbat de 24 ani, din municipiul Rădăuţi, fostul său concubin. Poliţiştii s-au deplasat în regim de urgenţă la eveniment şi au identificat în imobil persoana apelantă, dar şi pe bărbatul de 24 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003 modif., cercetările urmând a fi efectuate în continuare de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Horodnic de Jos”, a transmis IPJ Suceava.
Tânărul a fost reţinut, apoi pus sub control judiciar
În cadrul anchetei, poliţiştii şi criminaliştii au constatat că la locuinţa femeii de 53 ani există urme de forţare şi de pătrundere în interior. În baza probelor adunate, a fost emis mandat de aducere pe numele suspectului, acesta fiind identificat în Rădăuţi, jud. Suceava, în apropierea locuinţei sale.
„Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor şi continuitatea rezoluţiei infracţionale, lucrătorii de cercetare penală din cadrul Postului de Poliţie Horodnic de Jos au dispus reţinerea acestuia pentru a perioadă de 24 de ore şi încarcerarea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Ulterior, Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, bărbatul având mai multe obligaţii, inclusiv de a nu se apropia de locuinţa persoanei vătămate din com. Horodnic de Jos, de a nu comunica cu aceasta şi de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere”, precizează sursa citată.
Citeşte şi: Autorii crimelor din Urziceni, căutați de autorități