La data de 15 martie 2025, Gazeta de Sud împlinește 30 de ani de la înființare. Timp de trei decenii, cotidianul oltenilor de pretutindeni a fost alături de oameni în viața lor de zi cu zi. De la cafeaua de dimineață, sorbită în timpul lecturii celor mai importante știri, la soluționarea unor cazuri particulare cu ajutorul articolelor scrise de echipa de jurnaliști GdS, la implicarea în comunitate prin campanii sociale și umanitare, la susținerea evenimentelor și inițiativelor care au contat pentru orașul Craiova și pentru Oltenia, la anchete care au produs schimbări necesare.
Presa făcută așa cum trebuie rămâne, indiferent de cursul istoriei, aliatul oamenilor. Iar presa locală este importantă pentru comunități, pentru că are puterea de a aduce schimbarea în bine.
Presa locală face diferența. De 30 de ani, Gazeta de Sud face diferența.
În acești ani, oamenii ne-au scris, ne-au căutat, ne-au cerut sfaturi, ajutor pentru a-și rezolva problemele. Și, când am putut, am fost acolo pentru ei.
Dacă și tu crezi că presa locală înseamnă o comunitate mai puternică, împărtășește alături de noi celebrarea longevității GdS.
Până pe 15 martie, vă invităm să ne trimiteți mesajele voastre despre cum v-a influențat sau cum v-a ajutat existența ziarului Gazeta de Sud. Despre ce înseamnă pentru voi GdS. Cele mai frumoase mărturii vor fi publicate, iar una dintre acestea, cea mai votată de echipa noastră, va fi premiată cu 1000 lei.
Ne puteți scrie la [email protected] sau pe adresa redacţiei, strada Câmpia Islaz, nr. 97A, Craiova.
Vă mulțumim pentru că scrieți această poveste alături de noi de 30 de ani încoace.