-1.3 C
Craiova
marți, 18 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România

În apropierea frontierei fluviale cu România, în zona localităţii Reni, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina. Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale ţintelor monitorizate în spaţiul aerian naţional, informează MApN.

Sistemele de monitorizare şi supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat şi monitorizat, seara trecută, ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian ucrainean, în proximitatea judeţelor Tulcea şi Galaţi. Prin urmare, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei în zona de graniţă a celor două judeţe, fiind transmise, la ora 22.40, mesaje RO-Alert.

Indicativul de încetare a alertei aeriene în zonele vizate a fost transmis la ora 00.05. „Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale ţintelor monitorizate în spaţiul aerian naţional”, a precizat MApN, potrivit News.ro.

Forţele MApN vor executa cercetări în zonele în care pot să apară riscuri

Aceeaşi sursă a menţionat că forţele MApN vor executa, în cursul zilei de luni, conform procedurilor-standard, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii şi vor continua misiunile de supraveghere a spaţiului aerian.

De asemenea, structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la situaţiile generate de atacuri. Ministerul Apărării Naţionale rămâne ferm în acţiunile de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi intră în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional, se mai arată în comunicatul MApN.

Citește şi: MApN: A fost înaintată către Administrația Prezidențială propunerea de trecere în rezervă a generalului-locotenent Zisu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS