Pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă – Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi Teleorman.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza condiţiilor meteorologice.
Pe autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti, pe sensul de mers către Bucureşti, la kilometrul 84, în zona localităţii Teiu, judeţul Argeş, un ansamblu auto a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu parapetul median, pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers. A fost restricţionat traficul pe cea de a doua bandă a fiecărui sens de mers. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
În 10 judeţe a fost emis cod galben de ninsori
În cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori – Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi Teleorman, se circulă în condiţii de iarnă, cu precipitaţii sub formă de ninsoare şi depuneri de zăpadă pe carosabil.
Traficul rutier se desfăşoară preponderent pe un carosabil umed în majoritatea judeţelor ţării, fiind semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare.
Pe principalele artere rutiere adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A 0, A 1, A 2 şi A 3, carosabilul este, de asemenea, acoperit cu zăpadă şi în continuare ninge moderat, fără însă a fi impuse restricţii de trafic.
Pe raza tuturor judeţelor vizate de atenţionarea meteo, dar şi în celelalte zone în care sunt semnalate ninsori, se acţionează cu utilaje şi cu material antiderapant.
Citeşte şi: (VIDEO) 18 persoane, rănite după ce un avion Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare