Kremlinul a declarat marți că este dreptul suveran al Ucrainei să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană și că Moscova nu intenționează să dicteze Kievului cum ar trebui să abordeze această chestiune, relatează Reuters.
Întrebat dacă Ucraina ar putea adera într-o zi la Uniunea Europeană, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Acesta este dreptul suveran al oricărei țări”.
„Vorbim despre procese de integrare și integrare economică. Și aici, desigur, nimeni nu poate dicta nimic niciunei țări, iar noi nu vom face acest lucru”, a spus Peskov.
Poziția Rusiei e diferită atunci când vine vorba de aderarea Ucrainei la alianțe militare
Peskov a adăugat, totuși, că poziția Rusiei e diferită atunci când vine vorba de aderarea Ucrainei la alianțe militare.
„Există o poziție complet difiertă, desigur, atunci când este vorba despre securitate şi alianţe militare. Abordarea noastră aici este alta şi este binecunoscută”, a declarat Peskov.
Preşedintele rus Vladimir este ”pregătit“ să negocieze cu omologul său ucrainean
Preşedintele rus Vladimir Putin este ”pregătit“ să negocieze cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ”dacă este necesar”, dă asigiurări Kremlinul, după aproape trei ani de ofensivă a armatei ruse în Ucraina, în plină accelerare a discuţiilor despre o soluţionare a conflictului.
”Putin personal a declarat că, dacă este necesar, va fi pregătit să negocieze cu Zelenski, însă cadrul juridic al acordurilor trebuie să fie discutat ţinând cont de realitate”, declară Dmitri Peskov, conform news.ro.
El se referă la o lipsă a ”legitimităţii”, în opinia Moscovei, a liderului ucrainean, întrucât mandatul lui Zelenski a expirat în mod oficial în mai 2024.
Însă legea marţială din Ucraina, impusă în februarie 2022, exclude organizarea de alegeri pe timp de război.
Rezolvarea conflictului din Ucraina este ”imposibilă” fără să se discute mai larg problemele de securitate din Europa, subliniază Kremlinul, la o zi după o reuniune, la Paris, a unor lideri europeni, care se tem de o marginalizare prin apropierea dintre Statele Unite şi Rusia.
Citeşte şi: Gorj: Angajați ai Primăriei Bâlteni, audiați într-un dosar de tentative de dare de mită