-2.2 C
Craiova
joi, 20 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCetăţean turc, condamnat în lipsă pentru trafic de droguri

Cetăţean turc, condamnat în lipsă pentru trafic de droguri

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la 10 ani de închisoare un cetăţean turc, acuzat de trafic internaţional de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, pe 1 februarie 2022, în tirul pe care bărbatul îl conducea, polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit 81 kilograme de opiu. Inculpatul a fost plasat sub control judiciar în iulie 2022, iar din octombrie, acelaşi an, nu s-a mai prezentat la poliţie pentru a semna programul de supraveghere. Cetăţeanul turc a fost arestat preventiv, în lipsă, pe 24 octombrie 2022.

Transportul de opiu a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Calafat pe 1 februarie 2022. Procurorii DIICOT au precizat că drogurile au fost găsite sub paravântul cabinei tirului condus de un cetățean turc. Şoferul transporta mase plastice și circula pe ruta Turcia-Germania.

”La data de 01.02.2022, inculpatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontiera din cadrul SPF Calafat au descoperit în partea superioară a cabinei, în zona în care se află paravântul, mai multe pachete ambalate în saci de plastic, ce conțineau cantitatea de aproximativ 81 de kilograme de opiu, cu o valoare de piață de peste 1.500.000 euro”, au precizat anchetatorii.

Suspectul a fost arestat preventiv pe 2 februarie 2022, iar în iulie a fost plasat sub control judiciar. În octombrie 2022, după ce bărbatul nu s-a mai prezentat la poliţie, instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă.

Zece ani de închisoare pentru trafic de droguri

Cetăţeanul turc a fost deferit justiţiei în aprilie 2022. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat luni, pe 17 februarie. Inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat la 10 ani de închisoare. Instanţa a dispus confiscarea şi distrugerea drogurilor găsite de poliţiştii de frontieră. Potrivit instanţei, până în prezent, inculpatul nu a fost găsit de oamenii legii.

„Constată că măsura arestului preventiv, dispusă în lipsă faţă de inculpatul C.F. prin încheierea din data de 24.10.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu a fost pusă în executare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.F. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 01.02.2022 la 19.07.2022”, se arată în hotărârea instanţei.

Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă.

Încă un cetăţean turc condamnat la Craiova

În februarie 2024, Curtea de Apel Craiova a condamnat definitiv un cetățean turc de 54 de ani, acuzat de trafic de droguri. Inculpatul a primit o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare. Pe 10 aprilie 2022, în tirul condus de bărbat, poliţiştii de frontieră de la Calafat au găsit aproape 39 kilograme de opiu. Drogurile erau învelite în plumb şi ascunse în două gratare de metal. Spre deosebire de turcul depistat transportând 81 kg de opiu, turcul de 53 de ani nu a fost eliberat din arest pe durata procesului. Din pedeapsa primită de inculpat se scade perioada petrecută de acesta în arest preventiv (11 aprilie 2022 – 28 februarie 2024).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS