-4.7 C
Craiova
sâmbătă, 22 februarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMacron vrea trupe europene în Ucraina după încheierea unei păci

Macron vrea trupe europene în Ucraina după încheierea unei păci

Într-o conversație cu utilizatorii rețelelor sociale de joi, preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat că nu intenţionează să trimită militari în Ucraina „mâine”, ci doar după ce se încheie o pace, cu scopul de a o „garanta” împotriva Rusiei, relatează AFP, citată de News.ro.

„Nu am decis să trimit mâine trupe în Ucraina. Ceea ce avem în vedere este mai degrabă să trimitem forţe pentru a garanta pacea după ce va fi negociată”, a spus președintele francez. Întrebat despre o angajare în Ucraina, într-un live, Macron a propus desfăşurarea unor forţe europene după încheierea Războiului din Ucraina, care să prevină un nou atac rus. „Este o discuţie pe care o avem între europeni”, a precizat acesta.

Preşedintele francez a reunit miercuri lideri ai diverselor partide la Palatul Élysée

„Vrem să evităm ca Rusia să reînceapă (războiul n.r.), aşa cum a făcut mereu în ultimii ani. Nu voi decide să trimit trupe din prezent, ci mai degrabă trupe care să garanteze pacea (după conflict)”, a subliniat el. Preşedintele francez Emmanuel Macron a reunit miercuri lideri ai diverselor partide la Palatul Élysée, pentru a discuta despre mizele securităţii în Europa şi „ameninţarea existenţială” rusă.

În cursul acestei reuniuni, el a dat asigurări că „Franţa nu se pregăteşte să trimită trupe terestre, de luptă în conflict, pe front”. El a evocat, însă, posibilitatea de „a avea, în baza unui mandat ONU, o operaţiune de menţinere a păcii, de-a lungul liniei de front”.

Citește şi: Olt: Au fost ridicate şi retrase din linia curentă patru vagoane implicate în accidentul feroviar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS